06-07-2011
“Şi ce voi mai zice? Căci nu mi-ar ajunge vremea, dacă aş vrea să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftaie, de David, de Samuel şi de prooroci! Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul săbiei, s’au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe.” Evrei 11:32-34.
Credinţa înseamnă să nu te îndoieşti de Dumnezeu – să crezi că ne iubeşte şi ştie cel mai bine ce este pentru binele nostru. Astfel, ea ne conduce să alegem calea Sa, în loc s-o alegem pe a noastră. În locul neştiinţei noastre, ea acceptă înţelepciunea Sa; în locul slăbiciunii noastre, tăria Sa; în locul păcătoşeniei noastre, neprihănirea Sa. Vieţile noastre, noi înşine suntem deja ai Lui; credinţa recunoaşte faptul că-i aparţinem şi acceptă binecuvântarea Sa. Adevărul, puritatea, integritatea de caracter au fost indicate ca secrete ale succesului vieţii. Credinţa ne pune în posesia acestor principii.
Fiecare impuls sau aspiraţie bună reprezintă un dar de la Dumnezeu; credinţa primeşte de la Dumnezeu singurul fel de viaţă care poate produce o adevărată creştere şi eficienţă.
Modul de exercitare a credinţei ar trebui să fie făcut foarte clar. Fiecare făgăduinţă a lui Dumnezeu are condiţii. Dacă suntem dispuşi să împlinim voia Sa, toată tăria Lui este a noastră. Orice dar ar promite, se află în promisiunea însăşi. „Sămânţa este Cuvântul lui Dumnezeu.” Luca 8,11. La fel de sigur precum stejarul se află în ghindă, şi darul lui Dumnezeu se află în făgăduinţa Sa. Dacă primim făgăduinţa, avem darul.
Credinţa care ne face în stare să primim darurile lui Dumnezeu este ea însăşi un dar oferit fiecărei făpturi omeneşti într-o măsură mai mică sau mai mare. Ea creşte pe măsură ce este folosită la însuşirea Cuvântului lui Dumnezeu. Pentru a ne întări credinţa, trebuie să o aducem adesea în legătură cu Cuvântul.
În studiul Bibliei, studentul ar trebui să fie îndrumat să vadă puterea Cuvântului lui Dumnezeu. La Creaţiune, „El zice, şi se face; porunceşte, şi ce porunceşte ia fiinţă„. El „cheamă lucrurile care nu sunt ca şi cum ar fi.” (Psalmii 33,9; Romani 4,17); căci atunci când le cheamă, ele sunt. – Educația 253, 254.
Acest devoţional este din cartea Şi voi veţi primi o putere de Ellen G. White.